După cum ştiţi deja, anul 2011 a fost desemnat Anul European al Voluntariatului şi în toată Uniunea Europeană sunt programate evenimente, expoziţii, activităţi de voluntariat.
În perioada vacanţei de vară, Centrul de Informare EUROPE DIRECT Vaslui şi-a propus să organizeze o serie de trei seminarii de formare adresate voluntarilor şi organizaţiilor non-guvernamentale care activează în domenii cu implicaţii în activităţi de voluntariat. Startul evenimentelor a fost dat la Vaslui, pe 18 august, cu seminarul intitulat „Fii voluntar! Implică-te într-un proiect!”. Într-o atmosferă relaxantă, 43 de cursanţi (elevi peste 15 ani, studenţi, cadre didactice, membri ai unor organizaţii non-guvernamentale cu activitate în domeniul voluntariatului) au purtat discuţii pe tema instituţiei voluntariatului, au întocmit strategii de rezolvare a problemelor din comunitate şi au făcut studii de caz pe marginea unor proiecte implementate. Pe 31 august, Complexul de Servicii Comunitare Nr.1 Bârlad a găzduit ce-a de-a doua sesiune a seminarului. Şi de data aceasta peste 40 de persoane şi-aumanifestat interesul pentru activităţi de voluntariat. Ultimul eveniment de formare a voluntarilor s-a desfăşurat marţi, 6 septembrie, la Centrul de zi “Asociaţia Congregaţia Surorilor Săracilor Vincenzo Morinello” Huşi. Cursanţii, în mare majoratiate tineri, cu vârste sub 20 de ani au dovedit că voluntariatul nu este o noţiune nouă pentru ei, parte dintre aceştia având deja experienţe în acest domeniu. Pe lângă îmbunătăţirea cunoştinţelor, programul cursului a urmărit şi formarea abilităţilor de comunicare, exprimare şi constituirea unei relaţii fireşti cu cei care vor face obiectul activităţilor de voluntariat. În perioada octombrie-decembrie a.c., 100 de voluntari formaţi vor fi antrenaţi în desfăşurarea unor activităţi practice, în cadrul aceluiaşi proiect, axate pe protecţia mediului şi ajutorarea persoanelor vulnerabile (copii şi bătrâni). Acţiunea face parte din suita activităţilor proiectului ”Centrul de Informare Europe Direct Vaslui”, proiect finanţat de către Comisia Europenană prin Reprezentanţa sa din România, în cadrul programului “Selectarea structurilor gazdă pentru centrele de informare din reţeaua Europe Direct”. (Geta PADURARU)
|