Campanie de informare pentru dezvoltarea zonei rurale |
Joi, 12 August 2010 00:00 |
Consiliul Judeţean Vaslui organizează vineri, 13 august 2010, o campanie de informare, în mediul rural vasluian, cu privire la modalitatea de accesare a finanţărilor europene prin intermediul Fondului European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.Evenimentul este primul dintr-o serie de trei campanii destinate persoanelor interesate să primească sprijin agricol şi se va desfăşura între orele 12.00 – 14.00, la Consiliul Local al Comunei Muntenii de Sus.
Campania se adresează persoanleor fizice şi juridice private din mediul rural, tematica abordată fiind accesarea programelor active în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, precum şi consolidarea iniţiativelor de parteneriate public-private constituite prin programnul LEADER pe teritoriul judeţului Vaslui.
Acţiunea se desfăşoară în colaborare cu Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi Camera Agricolă a Judeţului Vaslui, şi face parte din suita activităţilor proiectului “Centrul de Informare EUROPE DIRECT Vaslui”, finanţat de Comisia Europeană prin Reprezentanţa sa din România. Cu acetest prilej, vom distribui pliante informative privind Fondul European Agricol pentru Dezvolatare Rurală, precum şi materiale promoţionale ale Centrului de Informare EUROPE DIRECT Vaslui.
Persoana de contact:Geta Păduraru,ofiţer de informare, tel/fax:0235/361652; e-mail: centrueuropa@cjvs.eu. Preşedinte, Ing. VASILE MIHALACHI
|