Activităţile Europe Direct Vaslui în anul 2020
După un an 2019, cu alegeri europarlamentare la care s-au prezentat peste 50% dintre cetăţenii Uniunii Europene, putem trage concluzia că proiectul european este înţeles şi dorit de marea majoritate a locuitorilor. Plecând de la această idee, Centrul Europe Direct Vaslui îşi propune ca în anul 2020 să continue promovarea spiritului şi valorilor europene care au fost validate prin vot de cetăţeni.
Conform Eurobarometrului Standard 90 pentru România care prezintă Raportul naţional privind opinia publică, 69% dintre români consideră că ştirile false reprezintă un pericol pentru democraţie (media europeană fiind de 76%).
Prin folosirea mediului online, tânărul se educă şi creşte fiind modelat de informaţiile pe care le întâlneşte. Dorim să identificam moduri de deosebire a unei informatii denaturate sau chiar false si o stire corectă transmisă cu bună credinţă. Astfel, în perioada martie - aprilie 2020 vom organiza 14 dezbateri cu titlul „NO FAKE, NO HATE", dedicate tinerilor din judeţul Vaslui, pe tema educaţiei media şi democraţie.
Prin această campanie vom promova o cultură a toleranţei pe canalele social media, cum să descoperim ştirile false, tipurile de dezinformare existente şi efectele acestora asupra tinerilor. Vom discuta inclusiv despre cultivarea unor comportamente antirasiale, agresive, intolerante sau despre bullying.
Europe Direct Vaslui se alătură campaniilor de promovare a acţiunilor de combatere a poluării şi de protejare a mediului înconjurător, dar şi de a promova un stil de viaţă sănătos şi sportul în aer liber. Vom organiza un tur de ciclism unde vom invita publicul larg. Evenimentul „ Europa pedalează pentru - O Europă verde" va fi organizat la începutul lunii mai 2020 când vom sărbători şi Ziua Europei.
Pentru a veni în sprijinul tinerilor din judeţul Vaslui în vederea dezvoltării competenţelor de care au nevoie pentru a deveni activi pe piaţa forţei de muncă, vom organiza în „Săptămâna europeană a competenţelor"- 14 - 18 octombrie 2020 evenimentul "Tineri lucrători pentru Europa".
Gala femeilor de succes. Evenimentul va avea loc în decembrie 2020, în parteneriat cu autorităţile locale, şi are ca scop promovarea reconcilierii vieţii de familie cu cea profesională, a egalităţii de gen şi de şanse. Vor fi invitate femei/tinere peste 18 ani care au avut succes în diferite domenii de activitate şi care au reuşit să îmbine viaţa profesională cu cea de familie, dovedind ca se poate şi că nu este necesar să renunţi la propria pasiune, la locul de muncă, pentru că eşti femeie şi mamă.