Young in Business

Young in Business

În perioada mai-iunie, desfăşurăm acţiunea „Şcoala de afaceri pentru tineri/ Young in Business”. Aceasta cuprinde 4 seminarii de informare despre programele şi fondurile europene destinate tinerilor, ce vor avea loc, între 22 - 24 mai 2017, la Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui, Liceul „Ştefan Procopiu” Vaslui, Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir” Huşi şi Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad.


Acţiunea mai cuprinde concursul de planuri de afaceri, organizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui şi cu Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Vaslui, precum şi o excursie educaţională, destinată câştigătorilor concursului, organizată în parteneriat cu Centrul de Informare Europe Direct Nord-Est, Piatra Neamţ.


Concursul se desfăşoară în perioada 16 mai – 08 iunie 2017 şi are ca obiectiv educarea tinerilor în vederea formării de abilităţi şi dezvoltării aptitudinilor antreprenoriale, încurajarea spiritului competiţional, calităţii şi responsabilităţii în calitate de viitori antreprenori europeni.


La acest concurs sunt invitate să participe echipe formate din câte 3 elevi şi un profesor coordonator, ce vor trimite un plan de afaceri, până la data de 05 iunie 2017, ora 24.00, pe email-ul europedirectvaslui@cjvs.eu, folosind modelul propus de Europe Direct Vaslui. Vă invităm să consultaţi Regulamentul, disponibil aici.